Prima reacție a lui Dragnea după anunțul unei posibile OUG în cazul Directivei privind prezumția de nevinovăție

Prima reacție a lui Dragnea după anunțul unei posibile OUG în cazul Directivei privind prezumția de nevinovăție
Publicat: 28/12/2017, 09:19

„Eu sunt împotriva unei OUG pe implementarea Directivei. Mai avem până în aprilie, deci avem timp. În februarie este o lună plină în care putem dezbate la fel de transparent, probabil că la fel de zgomotos, implementarea unei Directive europene care, vezi Doamne, ce să vezi, vorbește despre prezumția de nevinovăție, care e un principiu drag, numai că e gol de conținut în România”, a spus Dragnea la Antena 3.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut, recent, în cadrul dezbaterilor din Comisia Iordache, că România trebuie să transpună în legislație Directiva privind prezumtia de nevinovăție, iar dacă Parlamentul nu o va face, Guvernul va fi „îndreptățit” să emită o Ordonanță de Urgență în acest sens.

„Directivele trebuie transpuse la termen și corect. Din păcate, uneori, nu se realizează acest proces. Dacă nu transpunem la termen, intrăm în procedură de infrigement. Cu privire la această directivă, există riscul pentru că termenul este aprilie 2018″, a precizat Tudorel Toader.

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că dacă Parlamentul nu va reuși să transpună directiva europeană referitoare laprezumțiade nevinovăție „în timp util”, atunci Guvernul va trebuie să adopte o ordonanță de urgență, care va fi „o transpunere exactă, mot-a-mot a Directivei”

„Nu mă băgați în discuții tehnice pe acest domeniu. Domnul ministru al justiției, Tudorel Toader a spus ceva. Bine, până la urmă a fost interpretat greșit. În discuțiile cu domnia sa mi-a spus ce-a vrut domnia sa să spună și sunt de aceeași părere cu domnia sa. Dacă acele directive nu vor reuși să fie transpuse în timp util în lege, Guvernul va trebui să intervină pentru a nu avea dificultăți cu Comisia Europeană. Dar o transpunere exactă, mot-a-mot a Directivei”, a declarat premierul Mihai Tudose.

El a refuzat să comenteze oportunitatea unui eventual demers al ministrului Justiției, Tudorel Toader, de a discuta despre legile Justiției cu președintele Klaus Iohannis.

Întrebat dacă este îngrijorat de protestele magistraților, premierul a răspuns: „Mă îngrijorează orice protest atâta timp cât este fundamentat pe ceva. Legile respective nu sunt încă gata, manifestă o categorie socială o îngrijorare pe o anumită temă”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Accident mortal în județul Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața și altul este în stare...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
GABRIELA FIREA dă marea lovitură în politică. RĂSTURNARE totală de situație înainte de alegeri
Important pentru toți utilizatorii de Chrome. Google a făcut acum anunțul
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Ar putea veninul unei broaște să fie un nou antidepresiv?
×